• +40 728 929 355
  • Putem executa orice model din aur roz sau aur alb, la cerere. Contactați-ne pe email pentru orice întrebări: office@curandera.ro
  • Disponibilitate: în stoc Stoc suficient Stoc epuizat Puteți achiziționa acest produs, dar este în stoc

Pachet cadou: Elementul PĂMÂNT. Brățară din argint cu lanț, lumanare naturală cu elementul pământ, cristal elementul pământ & lavetă curățare argint

396,00 lei
Taxe incluse.
DESCRIERE

Elementul PĂMÂNT- PACHET CADOU.

Vă invităm să citiți mai jos descrierea detaliată a elementului PAMÂNT

____________________________________________________

Descriere produs: PACHET CADOU ALCĂTUIT DIN:

1) Brățară cu lanț elementul PĂMÂNT. Lanțul are două puncte de prindere: la 16 și la 18cm.

Material: Argint 925 suflat cu aur galben de 14k. Dimensiuni: elementul are diametrul de 1,5cm.

2) Casetă de bijuterii din porțelan de Limoges veritabil, fabricată în Franța, în care a fost turnată o lumânare naturală din ceară de soia, cu fitil din bumbac.

Lumânarea este făcută manual, are culoarea verde pal - simbol al de vegetației de pe planetă și este reprezentativă pentru elementul PĂMÂNT. 

Este parfumată cu note de chiparos, smirnă, lemn de santal, migdale, trandafir, narcisă, iasomie. Această lumânare are un efect relaxant, amplificând senzualitatea și ascuțind simțurile. Este potrivită pentru momentele de intimitate, atunci când faceți o baie relaxantă, în timpul sesiunilor de yoga, sau când doriți să creați un ambient plăcut și senzual în locuința dumneavoastră. 

Lumânarea are timp de ardere de aproximativ 10 ore

La final, vasul din porțelan se poate curăța prin introducere în apă fierbinte (fără să intre apa în interiorul recipientului). Când se topește ceara, o scurgeți, apoi ștergeți vasul cu un șervet din hârtie. Repetați operațiunea până când vasul este curat. Astfel obțineți o casetă elegantă, cu capac, pentru bijuteriile sau cristalele dumneavoastră preferate.

3) Un cristal reprezentativ pentru elementul PĂMÂNT (de ex. agat sau onyx). Cristalul acesta nu este doar foarte frumos, el vă poate ajuta la echilibrarea și vindecarea aspectelor ce țin de elementul PĂMÂNT. Îl puteți păstra pe noptieră, în geantă, sau în acel loc în care simțiți că prezența sa este benefică. Aveți încredere în intuiția dumneavoastră.  Este un sfătuitor bun și înțelept. :)

4) O lavetă pentru curățarea metalelor prețioase.

___________________________________________________________

PĂMÂNT

Elementul pământ este un element hrănitor, liniștitor și protector, cu energie feminină, asemeni Mamei Pământ. Pământul aduce stabilitate, împământare, și armonie. Ține de aspectul material, de concretizarea  în planul fizic a gândurilor noastre. Pământul este mai echilibrat, mai stabil și mai receptiv decât aerul sau focul. Energia feminină caracteristică acestui element ne ajută să ne simțim calmi, ținuți în brațe și mai aproape de Sursă. Este asociat cu toamna (inclusiv ultimele zile de vară) și guvernează stomacul și splina. Pământul este elementul zodiilor taur, fecioară, capricorn.

Dezavantajele elementului Pământ, atunci când nu suntem într-o stare de echilibru, pot fi problemele digestive, tendința de a ne face prea multe griji, de a fi încăpățânați sau excesiv de ambițioși.

Este important să trăim în armonie cu elementele. Ele au o forță colosală nu doar în natură, ci și la nivel personal. Elementele aduc beneficii uriașe atunci când suntem echilibrați, dar pot face ravagii atunci când ieșim din starea de echilibru.

Mesaj către elementul Pământ:

”Îți mulțumesc pentru toate binecuvântările pe care le aduci în viața mea. Te rog să fii blând cu mine și să îmi aduci ceea ce am nevoie și este benefic pentru mine. Te rog să îmi arăți mereu Adevărul și calea cea mai bună, spre binele cel mai înalt al tuturor.”

_______________________________________________

Recomandăm să

  • evitați ca bijuteria să intre în contact cu apă, săpun, parfumuri, chimicale, sau suprafețe abrazive. 
  • scoateți toate bijuteriile înainte de somn sau de baie/duș 
  • depozitați bijuteria pe o suprafață moale
  • curățați bijuteria folosind o lavetă moale specială pentru curățarea bijuteriilor din aur/argint, sau apelând la un bijutier profesionist.  
  • Când șnurul textil este subțiat, trebuie înlocuit. Vă invităm să ne contactați pe noi sau alt bijutier pentru înlocuirea șnurului. (Atenție, în perioada de garanție a produsului, orice operațiune de mentenanță pentru produs trebuie executată de către noi). 

©Design: Curandera

Vă mulțumim că susțineți afacerile românești. <3

______________________________

În cazul în care un produs din colecția The Elements nu se află pe stoc în momentul plasării comenzii, execuția acestuia durează între 3 și 15 zile lucrătoare. Vă vom anunța dacă produsul nu mai este pe stoc. Vă rugăm să rețineți faptul că nu realizarea produsului durează mult, ci marcarea sa de către ANPC, conform legii. ANPC este o instituție a statului și timpul de marcare poate să varieze semnificativ, noi neavând cum să controlăm acest proces. 

 

 

 

RECENZII

PRODUSE ASEMĂNĂTOARE

ÎNAPOI SUS